Sprijin în aflarea lucrurilor potrivite

Îmi doream mult să mă căsătoresc, dar nu apărea nimeni. Am cunoscut un băiat care nu-mi plăcea deloc și mă îngrozeam la gândul că aceasta ar fi însemnat că ar trebui să îmi petrec restul vieții cu el. Rugându-mă cu ardoare Maicii Domnului, am avut încuviințarea că nu trebuie să continui să mă văd cu…

Un dar neașteptat și nesperat

Anul trecut, sora-mea a pierdut custodia asupra fiului ei şi nu au mai putut veni în ţară, cum obişnuiau să facă an de an, tatăl copilului nefiind de acord să îl lase (ei nu locuiesc în România). A fost o perioada foarte grea, însă cu ajutorul Maicii Domnului, al Sfinţilor Efrem cel Nou, Nicolae, Mina,…